M-am întors spre ea.
A zâmbit trist.
— Acum înțeleg de ce nu erai niciodată cu adevărat prezent când vorbeam despre nunta noastră.
Am încercat să spun ceva.
N-a fost nevoie.
— Nu mă iubeai pe mine.
Încă o iubeai pe ea.
Am închis ochii.
Nu puteam să o mint.
Andreea și-a scos încet inelul de logodnă.
Mi l-a pus în palmă.
— Nu vreau să mă căsătoresc cu un om care își descoperă copiii cu cinci zile înainte de nuntă.
A făcut o pauză și a privit spre cei trei mici.
— Ei au nevoie de tatăl lor mai mult decât am eu nevoie de un soț.
M-a îmbrățișat scurt.
— Sper doar să nu mai pierzi niciodată anii pe care îi mai aveți împreună.
Apoi a plecat.
Am rămas privind-o până a dispărut printre copaci.
M-am întors spre Maria.
Cel mai curajos dintre băieței s-a apropiat și mi-a prins degetul.
Fetița cu ochii mei cenușii a zâmbit din nou.
Am îngenuncheat în fața lor.
Lacrimile îmi curgeau fără să le mai pot opri.
— Îmi pare atât de rău că nu am fost lângă voi…
